Degustare de idei

Degustare de idei

Duminica asta organizam ceva spectaculos. Invitat de Laboratorul de Ganduri vom avea un eveniment care sa imbine cele trei lucruri care imi fac placere: fotografie, gatit si socializare la Pow Wow. Mentionam ca activitatea noastra cade sub incidenta htag-ului #CeVrăjiMaiFacBloggerii  al lui lui Chinezu care tot zicea ca nu am blog :)))

 

Ce se va intampla de fapt?

 

Pai, planul este in felul urmator. Eu merg mai devreme acolo si pregatesc masa. Vom gati 10 feluri de mancare, feluri care pe mine m-au incantat de-a lungul expeditiilor. Avem cate ceva de prin Rusia, Uzbekistan si Maroc. Cei pentru care am mai gatit stiu ca nu ne batem joc cat timp stam la cratita – facem treaba ca lumea. Pana veniti voi, masa e pusa si totul este gata.

 

Intre timp, pe pereti se vor expune o serie de fotografii din expeditiile noastre. Dar un soi anume de fotografii si anume executate printr-un proces chimic din secolul 19 numit cianotipie. Astea sigur au sa va placa, pentru ca am sa va povestesc un pic despre cum procedeul exista peste tot in jurul vostru si nu va dati seama 🙂 Ca sa aiba sens fotografiile, Cornel si cu mine vom si povesti un pic despre expeditii, ce inseamna sa dormi in masina cate o luna si cum e sa ai geamul blocat la jumate in Caucaz la -27 de grade.

 

Mancarea, fotografiile si povestile sunt din partea casei, dar berea si-o cumpara fiecare :)))))

 

Astfel incat, va astept la o dupa amiaza delicioasa si aventuroasa la Pow Wow, pe Calea Victoriei 102 (Vis a Vis de Hotel Radisson) de la ora 17:00.