Remember, remember the 5th of November

Remember, remember the 5th of November

Eram primul an in facultate cand tin minte ca am vazut filmul “V for Vendetta”. Aparuse deja de 2 ani si eu abia ma mutasem in Anglia, astfel incat am relationat cu el foarte bine. Din acel Septembrie, l-am vazut probabil de 20 de ori, invatand replicile. Povestea (mult scurtata) pe care urmeaza sa o cititi explica de ce a ramas unul din filmele mele preferate timp de aproape 10 ani.

Eram deja in anul 3 cand lucram la o serie ce urma sa fie expusa in Paris, avand ca tema “criza”, de orice natura ar fi ea. Aflasem de un sat, Sipson, care urma sa fie demolat pentru a face loc unei a treia piste pentru Heathrow. Sipson, alaturi de alte doua mici localitati, au pornit o campanie masiva si proteste pentru ca erau fortati sa fie relocati. Mi s-a parut interesanta ideea de pastra integritatea comunitatii insa a-i stramuta. M-am imprietenit cu ei, ma caram cu un aparat de 4×5 inch pe film 3 ore dus si 3 ore intors de la scoala la ei pentru a le spune povestea. Dupa mai multe luni, ajung sa vorbesc cu lidera protestatarilor care ma invita la ceea ce credeam eu ca este o discutie privata intre niste membri ai parlamentului britanic si echipa lor.

Plec eu cu aparatul spre locul cu pricina si ma pregatesc pentru discutie si sa iau notite. Cand colo, ma trezesc intr-o sala cu cateva sute de localnici si membri despre care vorbeam din parlament. Fiecare isi spunea of-urile la un microfon care se plimba prin sala. La un moment dat ajunge la lidera pe care o cunoscusem mai devreme care a inceput sa turuie de oameni, de casa, de toate. Spre final, ma ia si pe mine la 3 pazeste, uitand ca sunt in sala. Cea mai mare problema era ca toti stiau doar de Sipson si nimeni nu mentiona celelalte doua sate, inclusiv eu. Neintelegand prea bine ce vreau eu sa documentez, a inteles gresit tot conceptul si m-a enervat. Pana sa imi dau seama, ma trezesc cu mana pe sus si o doamna durdulie dar mega-sprintena imi da microfonul…

Am incercat sa le explic eu povestea, expozitia de la Paris, faptul ca era un story pentru The Independent si altele. Simteam ca se complica treaba si ca sunt sanse bune sa mi-o iau. Sala incepea sa mormaie si eu incercam sa gasesc o solutie sa inchiei decent fara sa imi iau niste injuraturi sau ceva in cap. In ultimele secunde de disperare, mi-aduc aminte un citat din V for Vendetta pe care il si zic: “People should not be afraid of their government but governments should be afraid of their people”… liniste … liniste … si apoi aplauze si fluieraturi. In toata sala s-a schimbat vibe-ul si eu am scapat viu si relativ nevatamat din treaba asta. In mod normal oamenii invata sa nu se arunce in situatii fara sa le cantareasca inainte. Logica mea a fost “Wow, asta a iesit suspect de bine. Trebuie sa incercam din nou, probabil ca va iesi la fel.”

 

Alaturi de modul de filmare si alte replici fabuloase, V for Vendetta este in top 3 filme preferate. Azi este 5 Noiembrie si cred ca e o zi perfecta sa il revad, iar pentru cei ce nu l-ati vazut, sa puneti mana sa va uitati. Din 2007 si pana azi, masca din V for Vendetta creata de David Lloyd pentru benzile desenate a devenit un simbol al revolutiei iar povestea filmului ramane un exemplu de societate civila vs guvern. Watch it!