Caucazul de Sud - Episodul II

Caucazul de Sud – Episodul II

[Pentru cei care ati deschis micile ecrane mai tarziu, va invit sa lecturati povestea pana in acest moment]

Masina s-a oprit aproape de marginea prapastiei, iar eu am apucat sa ies. Am facut o improvizatie, incet si cu atentie, revenind intr-un final pe drept. Ne-am dat seama ca ceva nu era ok cand din cutia de transfer, in momentul cand am bagat 4×4, se auzea ca un pitic cu un ciocan. Si pe ce inaintam, sunetul se amplifica. Am constatat cu oarecare ingrijorare ca decizia logica e sa scoatem 4×4 si sa incercam sa mergem doar cu tractiune spate. In esenta, ca mergeam cu Patrolul sau orice BMW din 1995, cam tot aia era.

caucasus-series-187

Cotrobaim prin portbagaj si incercam sa punem lanturile. Acum, sistemul de lanturi avea un cerc de cauciuc gros care trebuia intins ca lumea. Pe o roata merge bine, pe alta ingheata cercul si devine greu de pus. La -27 de grade, noi eram in tricouri, tragand de un cerc. De undeva din intunericul caucazian apare un munte de om, beat clampa, leganandu-se cu tot chill-ul din lume spre noi. Vine, se pune cu mainile in sold si admira doi pampalai tragand de cerc, fara sa zica nimic. Era atata tensiune in aer de puteai sa-ti rezemi bicicleta de ea.

Omul incearca sa se prezinte, zicand tare “David” si incepe sa ne vorbeasca. Se prinde de ce vream noi sa facem si pune o mana cat o laba de urs pe cercul de care trageam noi. Urmand zicala veche “cel mai destept cedeaza”, cauciucul a cedat de frig, de varsta si de georgian. David se uita la noi, noi ne uitam unul la altul si ne dam seama ca:

  • nu putem intoarce pentru ca drumul este lat fix cat masina
  • nu avem tractiune integrala
  • nu avem GPS ca sa ne orientam
  • mai nou nu avem doua lanturi daca nu facem ceva

Am luat o chinga din spate care tinea canistrele de diesel si am facut un goblen frumos care sa ne tina cat de cat.

roata-web-900

Incercam sa ii explicam lui David ce vrem sa facem si din raspunsului lui (care suna ca si cum ai bagat rusa, engleza si georgiana intr-un blender) pare ca ar avea un prieten in Ushguli care ne poate caza si el stie drumul. Tin minte distinct cum randeam cu Andrei: “dintre toate GPS-urile , Toughbook-urile si tehnologia din masina, cea mai buna metoda de navigatie este un georgian beat gasit pe marginea drumului”.

Cu ajutorul (si greutatea notabila) a lui David, trecem peste cascada de gheata si ii dam inainte. Conducem incet pentru ca totul este inghetat, iar fundul masinii aluneca la fiecare kilometru. David avea incredere in noi, foarte mult pentru ca noi ne panicam intr-o alta limba. Ne povesteste ca el este tapinar si coboara din munte sa lucreze in Mestia. Continua povesti despre toata zona Svaneti, in care ne aflam, si tot felul de alte aventuri despre ursi si lupii de prin zona. Fabulos.

Pe la ora 1 noaptea vedem primul turn de aparare si ne dam seama ca am scapat din canion si am intrat in comuna. Noi citisem in ghidul Lonely Planet ca exista un hostel al unui granicer, Dato Ratiani, care cazeaza turisti. Nu am sunat inainte, nu am facut research, am plecat ca berbecii cu logica “sat mic, gasim noi hostelul”. David ne duce in schimb la prietenul lui. Locul parea dubios asa ca il informez pe Andrei ca daca ma vede alergand la deal sa bage direct in marsarier ca vad eu cum urc in masina si ce facem de-acolo. Planul perfect.

El ramane cu Patrolul pe drum iar David si cu mine coboram intr-o curte cu diferenta de nivel de vreo 20-30 de metri. De sus, farurile masinii bateau doar suficient cat sa vedem pe unde calcam. Ajunsi in fata casei, la limita luminii incep sa se stranga umbre mari, care se succed cu viteza. La mine se instaleaza panica dar calmul lui David ma echilibreaza. Asta si gandul “nu trebuie sa fugi mai repede decat lupii, doar mai repede decat celalalt”. El bate la usa si, dupa cateva minute, este intampinat de alt georgian la fel de beat ca el cu care incepe sa se certe. Imi dau seama ca nu e cazul sa insist, asa ca ma intorc sa plec spre Andrei. Cat timp s-au certat oamenii, in spatele meu se aduna 5-6 ciobanesti caucazieni care se uita la telenovela care se desfasoara. Mi-am dat rapid seama fuga de ei nu este o solutie iar prin buzunare nu exista nici un fursec, biscuite sau orice i-ar putea distrage. Ma dau in spate cu pasi mici pana trec de cordon, cat timp jos cearta este inca in plina desfasurare. Din urma, ma prinde un ciobanesc imens, cu urechile taiate de la baza si o cicatrice pe bot unde se vedea osul. Ma analizeaza si se aseaza in fata mea. Din lipsa de orice alta solutie, il mangai, in speranta ca nu va fi ultimul caine pe care il ating cu mana aia. Dihania se lasa pe mine cu toata greutatea si scoate limba de fericire. Urc spre Patrol, megand la pas cu Grivei, si apar in lumina farurilor, spre oarece surprindere a lui Andrei. Nu-i prea rezulta cum am coborat cu 140 de kilograme de georgian si am urcat cu 1oo de kilograme de ciobanesc. Intre timp, in spatele nostru, din negura noptii apare un Ford X-Terra care opreste. Dupa numarul masinii, nu parem din partea locului si trezim curiozitatea politiei de frontiera. Ii spunem granicerului povestea noastra si pe cine cautam… “Eu sunt Dato Ratiani. Dar in articolul ala nu ati citit ca iarna drumul este inchis? Este pericol de avalansa si inghet si nu urca nimeni din Octombrie pana in Martie. Nu ziceti ca ati ajuns aici cu masina!!! Sunteti nebuni!”

caucasus-series-151

Dato ne primeste la el in casa iar familia sa ne gateste. Fata lui cea mare ne arata ca are intre putinele calculatoare cu internet din zona, in caz ca vrem sa scriem acasa. Ne ofera o camera de 5 metri patrati si un teanc imens de blanuri de oaie cu care sa ne invelim: “Credeti-ma ca sunt mult mai bune decat o patura”. Dormim neintorsi, rupti de oboseala, intr-un frig spectaculos. Dimineata. Tissot-ul meu Touch de pe noptiera arata  -0,6 grade Celsius in camera, deci probabil seara fusese mai racoare.

15320350_10154385146599177_392416929_n

In sufragerie este inca intuneric cat timp babushka ne pregateste micul dejun traditional svan, cu cartofi prajiti, terci cu sunca si placinte cu branza sarata peste care este presarat un condiment facut de sute de ani in casele din zona.

caucasus-series-150

Ushguli a fost o revelatie. O dimineata perfecta, cu soare si fara vant ne da energia sa iesim la plimbare. Zona Svaneti are o istorie de aproape 1200 de ani, construind primele turnuri de aparare in jurul secolului 9 A.D.

caucasus-series-166

Datorita faptului ca aceasta era una dintre putinele trecatoare practicabile dinspre nord, cotropitorii o utilizau intens. Astfel, fiecare casa a “primit” un turn de unde faceau recunoastere si raspundeau atacurilor.

caucasus-series-170

Situat la baza masivului Shkhara si avand o vale absolut superba, satul acesta ramane intre cele mai frumoase locuri pe care le-am vazut in orice expeditie. Ramane unul dintre locurile unde mi-as dori sa ma intorc, de preferat vara, cu motocicleta.

caucasus-series-163

Dupa o zi de plimbare, pregatim terenul pentru coborare. Ii multumim lui Dato pentru tot si ne facem drum spre Mestia, nu inainte de inainte de a observa acesti mici porci blanosi de Caucaz, care ni s-au parut mult mai amuzanti decat ar trebui.

caucasus-series-171

Suntem condusi pana la iesirea din sat unde ne intalnim direct cu textura care ne va insoti majiroateea drumuli la vale: gheata cu apa, pe care nu stai bine nici in picioare.

caucasus-series-184

Pe intuneric, cu o noapte inainte, nu am vazut toate detaliile, lucru care ne-a cam dat curaj. Returul pe zi a fost mult mai haos, in primul rand pentru ca vedeam fundul canionului si stiam lungimea totala pe care o aveam de strabatut. Ne-am mai dat jos, mai bolovani cazuti, mai zapada de pe munte, mai ghidaj pe gheata… intr-un final am scos-o la capat.

caucasus-series-186

panorama-16

Am baut o cafea la birtul din sat, care mirosea a afumatura si tuica – the smell of home. Am stat putin sa ne revenim si sa facem planul pe Toughbook. De aici, am luat drumul spre Gori, Tblisi, Yerevan si zona de razboi Nagorno Karabakh, destinatia noastra finala. Partea a treia, aici

caucasus-series-192

In alta ordine de idei, La Multi Ani frate Jerca pentru ziua de ieri 🙂