Tura de weekend #ClubORAR

Tura de weekend #ClubORAR

Ca in fiecare an, clubul nostru se intalneste pentru tura traditionala de vara. Acum, in functie de fiecare, ea variaza de la o zi la o saptamana iar de data aceasta s-a dovedit a fi mult mai aventuroasa decat am planuit.

Cu vreo 2 luni inainte, eu facusem 70% din traseu singur, fara troliu, scuturi sau ceva echipament de recovery avansat. In afara de o zona unde era putin noroi, drumul parea usor iar locurile de campare de la Mocearu si Alunis meritau din plin.

Iata ca ne-am impartit in doua echipe: cei care puteau pleca Luni la prima ora si cei care pierdeau o bucata de traseu si cu care aveam rendez-vous direct la Lacul Mocearu.

Drumul pe care l-am urmat eu s-a schimbat masiv dupa ploile care l-au maturat si astfel am fost nevoiti sa ne adaptam. Prima aventura a avut loc chiar pe drum, fatorita faptului ca podul a fost probabil spalat de viitura, astfel ca a trebuit sa o luam prin apa. Unii mai cu blocant, unii mai cu MT-uri, unii mai cu troliul, dar toata lumea a reusit sa treaca cu succes. La scurta distanta a urmat un al doilea podet rupt, de data aceasta refacut cu ajutorul unor busteni. In esenta el era gandit sa tina o masina dar nu eram chiar dornici sa il testam. Neavand alta optiune, cu inima putin stransa am trecut peste el si ne-am vazut de drum.

Daca in doar 2-3 kilometri am avut deja doua schimbari masive de traseu, perspectivele nu pareau chiar promitatoare si ne gandeam ce va urma. Stiam de o bucata care urma sa fie putin mai problematica dar nu eram siguri la ce sa ne asteptam.

Pana una-alta, restul de traseu nu a fost problematic. Intr-adevar, la iesirea din sat pe care am intalnit-o si la recunoastere, un fir de apa tinea bine irigata o urcare cu noroi clisos, specific zonei. In urma unei intalniri cu doua care cu boi absolut pitoresti carora am vrut sa le fac loc dand in marsarier galant, m-am infipt prompt cu rotile din dreapta intr-un banc de pamant care s-a surpat. De cand montasem troliul la Traco, nu am apucat sa il testez. A fost ocazia perfecta si ne-a scos de acolo fara probleme. Mai multe despre echiparea si rechizitele din Snowflake gasiti aici

Intr-un final am trecut cu totii si ne-am facut si poftele de balaceala prin noroi. Traseul s-a terminat intr-un final, tocmai in momentul in care incepuse sa ploua destul de consecvent. Avand in vedere ca ne stransesem aproape 20 de masini, am ales sa campam sus in poiana, organizand rapid comandamentul, bucataria si spatiile de adapost in caz de ploi (umbrelele de pescuit).

Dupa o seara de povesti si relaxare, ne-am asternut din nou la drum. De la Mocearu trebuia sa continuam pe un drum de pe care eu a trebuit sa ma intorc, datorita faptului ca totul a fost invaluit intr-o ceata de care-ti rezemai bicicleta, combinata cu noroi. Convoiul s-a pus in miscare si am serpuit prin paduri, cu destinatia finala Chilia lui Dionisie Torcatoru de la Boisoara.

Efectele ploilor au fost evidente si pe aceasta bucata de traseu. Ne-am intalnit de aceasta data cu bucati intregi de drum luate de ape. A trebuit sa coboram prin albia raului, o experienta cu care ne-am obisnuit pana la finalul zilei. Cu ajutorul echipei Fara Asfalt, care au facut o scurta recunoastere, am ajuns si la un loc fabulos de pauza, ocolind o bucata prea lunga de drum rupt, a carui albie era prin noroi.

Convoiul de masini a ajuns la destinatie, unde am gasit cu putin efort si poienita mult asteptata. Corturile puse, berea rece gata si mancarea pe plita la lucru. Am prins o seara cu stele, numai buna pentru odihna de weekend. Dimineata, fara prea multa tragere de inima, am strans campul si am plecat spre capitala. Astfel s-a incheiat unul dintre cele mai frumoase weekenduri din acest an.