O luna pe Drumul Matasii P3

O luna pe Drumul Matasii P3

Pentru cei care au ajuns mai tarziu la poveste, ea incepe aici.

Dupa dimineata petrecuta la cafea pe fundul Marii Aral, intre vase abandonate, era greu sa facem ceva care sa fie mai spectaculos.

Drumul pana in Khiva brazda zeci de localitati de o saracie inimaginabila, cu toalete de lemn in fata unor ghetouri sovietice sinistre. Pe alocuri, asfaltul era mancat de desert, lucru care adauga peisajului si ne ajuta sa ne conturam din ce in ce mai bine ideile despre gloria fostului bloc sovietic.

Oprim la un moment dat la o benzinarie pentru refill. Surpriza emisiunii, nu era diesel. No problem, avem canistre, ii dam pedala pana-n oras si gasim acolo.

Khiva ne primeste cu bratele deschise. Orasul, vechi de 5000 de ani, este construit aproape integral din chirpici si ceramica si este ceva incredibil. Fiind un sit important din patrimoniul UNESCO World Heritage, traditiile, cultura si arhitectura s-au pastrat excelent.

Plimbarea prin centrul vechi cel putin ne-a lasat cu senzatia ca timpul se daduse inapoi mai bine de patru milenii si eram matori ai comertului cu matase si bumbac ce a facut zona faimoasa.

Revenind in lumea reala, ni se facuse foame si alegem gradina de seara a hotelului sa mancam. Ca orice turisti curiosi, am lasat la latitudinea lor ce urma sa ne serveasca. Mi se pare cel mai bun mod de a experimenta cultura gastronomica a unei tari. Asta pe langa faptul ca eram dupa cateva zile de conserve si am fi mancat si balustrada de pe scara blocului de foame.

Intre timp, problematica motorinei pentru cele trei printese redevine subiect de actualitate. Fun Fact: in august si septembrie se culege bumbacul in toata tara. Ca in majoritatea tarilor arabe, masinile civile merg pe benzina sau propan iar camioanele, tractoarele si ragalii mari merg pe diesel sau ciornei diesel (o melasa sinsitra care nu are ce cauta intr-o masina cu injectie electronica). Statul uzbek a zis: “Nu va trebuie, nu va dam” si practic, in aceasta perioada nu exista diesel la pompa in toata tara.

Plot Twist: ca orice fosti comunisti intreprinzatori, uzbecii au dezvoltat o retea profitabila si sanatoasa de contrabanda cu diesel care vindea la niste preturi exorbitante: aproape 5 lei pe litru, comparat cu 1,2 lei cat era normal.

Ne-am imprietenit cu combinatorul local de la hotel care a dat niste telefoane si ne-a rezolvat oarecum. Trebuia sa mergem undeva prin spatele unor cladiri si sa asteptam pe cineva cu un soi de Daweoo Damas cu butoaie de motorina. Genul de loc si de activitate dupa care ai sanse mai mult decat decente sa te intorci la hotel pe jos, in boxeri si cu privirea goala.

Norocul nostru a fost ca, la comanda de aprope 400 de litri, contrabandistii au luat in serios treaba si au livrat … ceva care face explozie cand e comprimat, cu coloritul unui cafe latte. Facem plinul, ne intoarcem la hotel si gandim un plan de atac. Era clar ca pana la iesirea din tara, o data la 2-3 zile va trebui sa facem combinatia asta cu te miri cine prin vreun gang pentru niste sute de litri de diesel. De vis.

Cu greu ne despartim de Khiva. As mai fi stat poate o zi sau doua. Dar drumul ne conducea spre Samarkhand asa ca nu am regretat chiar asa de mult plecarea. Cele doua orase sunt intre cele mai vechi asezaminte umane inca active din Asia Centrala. Al doilea in schimb este inima financiara a Drumului Matasii si de asemenea resedinta oficiala a sahului / sultanului de prin partile locului.

Poza asta descrie tara intr-un mod in care cuvintele nu o pot face :)))

Si aici, ca si in Khiva, ne-a fascinat atentia la detalii si povestea Registan-ului, construit in aproape 250 de ani (1417 – 1660) si care avea intrebuintari multiple. In afara de asta si de o masa copioasa, nu am apucat sa experimentam prea mult orasul pentru ca se facea vremea sa plecam spre Tashkent.

Pe drumul spre capitala, incepem sa vedem alti concurenti. Mai schimbam o vorba, mai stam la o conserva si aflam update-uri de pe drum: o masina a luat foc din cauza unui scurt circuit, una a fost lovita de tir la intrarea-n Uzbekistan si alte cateva pur si simplu au oftat si si-au dat duhul. Surpinzator, baietii cu Lada pe care i-am ajutat in mlastina de la Moynuk erau bine sanatosi si pedalau corespunzator, cot la cot cu noi.

La apus, ajungem aproape de capitala, in Otopeni la ei cum s-ar zice. Una-doua, cateva masini de politie ne fac semn sa-i urmam si ne baga intr-o incinta unde regasim ceilalti concurenti parcati. Evident, am vorbit uzbeka de ne-au durut mainile pana sa intelegem ce se intampla. Aparent, de ziua nationala a tarii, cineva anuntase atac terorist cu bomba.

Ca orice oameni normali, ce s-au gandit: “Sefu’, avem solutia. Orice masina cu alte numere decat de Tashkent, interdictie in oras. Sa si-o ia la plecare”. Evident si raspunsul: “Bai Dorelski, tu nu esti prost deloc. Asa facem, comunica la politie sa se ocupe”. Intre timp, pentru ca au fentat vigilenta politiei locale, nestiind de regulile lor stranii, niste unguri din concurs au fost arestati si si-au petrecut ziua nationala intr-o celula prin oras. Acum, noi am stat in detentie printr-o zona de razboi, asa ca stiam mersul lucrurilor si stiam ca, la orice aventura bine facuta, cineva ajunge cumva pe mana autoritatilor.

Ca sa faca un ban cinstit, politia si-a chemat prietenii cu tacsiurile la o japca mica si incercau sa ne combine pe noi ca nu merge aparatul. “My friend, tu-l inveti pe taica-tu sa faca copii? Venim din tara in care s-a inventat mersul cu maimuta, acum porneste aparatul, ambele maini pe volan si nu mai rade ca la Opera”.

Ajungem pe-ntuneric la Hotel Uzbekistan. In esenta o copie a lui Bellagio, dar fara geamuri si cu 50 de ani de comunism pe etaje. Tragem o repriza sanatoasa de ras legata de facilitati, deoarece pe noptiera erau niste butoane cam dubioase. Acestea comandau lumina in camera pe dimmer, programele la TV (toate cele 4) si volumul. In anii 60-70 ca sa ai asta la hotel trebuia sa fii cel putin viermele din tequila. Nu era ceva accesibil muritorilor de rand.

In seara aia am legat una dintre cele mai frumoase prietenii cu o echipa de malaysieni care plecasera din Kuala Lumpur pana la Londra cu 4 BMW-uri si o Toyota Land Cruiser 80. Dar despre asta si despre cum, inevitabil, am ramas blocati intr-o mlastina ucigasa, in postul urmator …