Multumesc

Multumesc

Poate că ar trebui să fim mai fericiți cu noi. 

Dacă citiți asta și nu aveți o grijă imediată ce va întrerupe ideile, deja ați câștigat jocul.

Am avut aseară ocazia să îmi petrec timpul cu un grup de oameni pe care îl admir și respect dintr-o multitudine de motive. Mereu cred că ar trebui să fim recunoscatori pentru lecțiile, oamenii și experiențele pe care le primim. Cred cumva că, prin văpaia de informații și treburi care ne biciuiesc atenția zilnic, pierdem din vedere esențialul.

Și nu spunem “Mulțumesc” suficient.

Cel puțin nu oamenilor ce merită vagoane de mulțumiri și care stau, înțelegători, și observă roadele sfaturilor și exemplelor ce le-au dat.

Personal aș mulțumi alor mei, în primul rând. Un comedian australian foarte mișto a spus “I have gone further than anyone of my looks of intelect should ever fucking go. And yet here we are”.

Nu cred că există un templu al sufletului suficient de cuprinzător pentru recunoștința și mulțumirile pe care le am de adus alor mei. Nici că pot creiona îndeajuns de bine ce plăcere este să pleci în expediție cu cei mai dragi oameni, indiferent de continent: împărțind aceeași bere, aceeași mâncare și aceeași șampanie rece în deșert pentru că este ultimul lichid de băut din mașină la 40 de grade în August. Să ai o ancora. Să poți cere un sfat. Să poți sta la soare pe plajă împreună. Sunt, cred, lucruri ce nu se pot cumpără.

Mă uit înapoi și îmi imaginez că încă sunt în liceu. Sunt și azi același copil iresponsabil ce obișnuia să chiulească. Fac aceleași alegeri, doar peste omul din oglindă a trecut niște timp și poate și-a mai luat niște pumni. Nu sunt sigur când au trecut anii însă voi mulțumi pentru simplu fapt că au trecut și încă sunt aici. Alți prieteni nu sunt, cu toate ca fiecare merităm.

Mulțumesc profesorilor: Doamna Dirigintă Drăgan care mi-a trecut cu vederea tone de inepții. Era specialitatea sa, an de an a avut de-a face cu draci impielitati ca noi. Dar a fost “Domnul Trandafir” pentru mine și mi-a dat sfaturi și direcția care trebuie. Lui Ovidiu, pentru că la mate am fost de o mediocritate dureroasă dar am înțeles utilitatea rigurozității. Deliei, care m-a învățat că poți să bagabontesti cât timp îți faci treaba și, în esență, a fost intre cei care m-au dus în direcția corecta, de asemenea. (Și care sigur va avea de obiectat asupra textului).

Aș mai adresa un răsunător mulțumesc Codruței, care m-a învățat ce înseamnă exact să faci fotografii și unde sunt limitele morale, legale și umane în fotografie. Serile de weekend din redacție când așteptam plecări și când vorbeam de Photoshop și muzică nu vor fi uitate. Au crescut în mine mult mai mult decât skill, au sădit semințele încrederii ce a rodit în a fi experiență.

Mache deja știe că îi mulțumesc. M-a crescut. M-a luat pe buletin, adus acasa relativ intact, am cântat prin cămine, în teatre, în față 3000 de oameni, am copilărit împreună. Bine… Eu am copilărit under semi-adult supervision. Dar mă consideră nepot de cuscru vitreg. Deci familie

Sunt o mâna de oameni ce sunt ambasadori ai emoțiilor, conceptelor și omului ce devii. Fiecare dintre voi îi aveți. Fiecare dintre ei merită mulțumiri.

Ca să revenim, sunt recunoscător pentru experiențele de până acum. Unele bune, foaaaaarte multe proaste, majoritatea stupide, toate venite cu niște concluzii la final. Mai un șut în cur, mai un pas înainte, cumva am peticit-o până aici.

Scriu toate astea pentru că eu am uitat să mulțumesc. O simt dar nu o spun, poate. Dar ar trebui, fără îndoială, să mulțumim infinit mai mult. Dacă citești asta, ai mai multe lucruri pentru care să mulțumești decât pentru care să te plângi.

 

Iar asta face toată diferența din lume.

 

Important e să ai timp să o vezi.