Alumni Prints – Start up specializat in imprimare pe aluminiu

Imi plac proiectele dintre cele mai diverse. Când au legătură cu fotografia sau cu orice vizual, sunt și mai interesat. Iar când proiectul respectiv este unică în România, și pe o zonă de care sunt pasionat, cred că e momentul să povestim un pic mai pe larg.

Astfel, într-o zi mă sună un fost cursant de-al meu, Vlad a deschis cu ajutorul proiectului Start-Up Nation 2017 un business de print pe aluminiu si MDF prin sublimare, alaturi de prietenul sau din copilarie Matei.

Practic ei au prima mașină gândită pentru print prin sublimare pe aluminiu fotografic din România, un Epson F6200, cu dimensiuni maxime de 1 m / 1,5 m.

In facultate am avut ocazia sa participam la niste workshop-uri destul de riguroase intr-un spatiu din Londra numit ThePrintSpace. Acolo, pe langa faptul ca am inteles importanta calibrarii ecranului+imprimantei pe hartia necesara, am vazut pentru prima data lambda printing si am dat cu opchii pentru prima data de Kodak Metallic, un soi de print pe hartie cu finish de aluminiu. M-a surprins profunzimea care o dadea materialul si poate ca de acolo am ramas cu o slabiciune pentru metode de print mai putin conventionale.

Dar sa revenim la caii nostri. Sublimarea inseamna de fapt un transfer termic al culorilor pe o suprafata. Aceasta suprafata poate sa fie de multe tipuri dar pentru articolul de fata ne vom referi doar la sublimarea pe placi de aluminiu.

Pentru a sublima o imagine pe aluminiu este nevoie de:

  1. O imagine de resolutie inalta, doar aceasta putand garanta un rezultat HD, in special cand vorbim de dimensiuni mai mari de 80x60cm pentru tablou.

  2. Un soft special pentru RIP (de exemplu WAssatch)

  3. O imprimanta speciala de sublimare Epson.

  4. O presa termica.

  5. Placi special tratate de alumniu de la Chromaluxe.

 

Procesul de sublimare pe aluminiu in cativa pasi simpli:

  • Poza este prelucrata in photoshop iar apoi transferata in soft-ul special numit Wassatch. Cu ajutorul acestuia se face conversia (rip-ul) imaginii astfel incat sa se poate printa cu imprimanta pentru sublimare.

  • O data obtinut print-ul pe hartie speciala de sublimare acesta se lipeste cu un scotch rezistent termin de placa tratata de Aluminiu Chromaluxe. Acesta poate sa fie white sau silver(se vede aluminiul), fiecare tip putand fi la randul sau de trei feluri: mat, lucios sau semi lucios. In total 6 combinatii.

  • O data lipita hartia de sublimare de placa speciala tratata de alumniu, amandoua sunt introduse in presa termica cu aer comprimat. In functie de dimensiunea placii se lasa de la 50 sec pana la cateva minute sub presiune la o temperatura inalta astfel incat culorile se imprima direct in interiorul placii.

  • Dupa imprimare acestea vor ramane neschimbate pana la 65 de ani.

 

Aplicațiile sunt destul de largi și aici cumva aș vrea să vorbim despre asta. Noi lucrăm la #GloriaTheSprinter de ceva luni și avem în plan să folosim o măsuță interesantă în interior. Văzusem la cineva o variantă în care aveau blatul de la masă dintr-un van o hartă super faină acoperită cu un epoxy special foarte rezistent. Am căutat destul de mult treaba asta însă n-am găsit pe nicăieri ceva care să se potrivească. Surpriza emisiunii, varianta prin sublimare merge perfect.

Faptul că, spre deosebire de celelalte sisteme de print, culorile nu rămân la suprafața imagine ce mai degrabă se integrează în material, face acest tip de proces să fie extrem de rezistent. Atât de rezistent încât poți folosi imaginea drept blat de masă sau tocător sau orice altceva îți poți imagina. Ceea ce am și făcut.

Presupun că toată lumea este obișnuită cu review-urile noastre și cu faptul că, dacă cineva spune că produsul lor poate să facă una sau alta, noi o luam de buna. Am testat o imagine de-a mea din desertul Sahara unde aveam niște tonuri de culoare destul de complexe și niște gradienți mai dificil de redat.

Pe de altă parte am avut ocazia să printez aceeași imagine și pe un Epson P800 pentru a vedea cum arată. Neavând foarte multă experiență cu printurile pe aluminiu, nu știam exact la ce să mă aștept în ceea ce privește redarea tonurilor și finețea gradienților Și aveam oarece griji că ar putea să apară tot soiul de anomalii. Se pare că totul a decurs perfect pentru că eu am ajuns să am o fotografie excelentă.

Studiu Epson Romania despre ce inseamna fotografia pentru romani. Rezultate studiului sunt urmatoarele si destul de alarmante.

-Unu din patru romani are peste 10.000 de fotografii stocate in conturile de social media, pe smart phone si in camera foto, dar asesta se pot pierde oricand.

-Aproape 87% din romania au pierdut cel putin o data fotografii cu valoare sentimentala din cauza defectarii sau pierderii unui dispozitiv digital in care earu stocate

-75% din romani isi tin exclusiv imaginile stocate pe un dispozitiv digital.

-35% din romani au imprimat fotografii pe hartie in ultimul an.

-Peste 45% considera ca un album foto este locul cel mai probabil ca peste ani sa fie gasita o fotografie cu ei decat pe retelele de socializare si doar un procent de 20% cred ca sansele sunt mai mari pe retelele sociale

-Un procent de 62% dintre respondenti au declarat ca principalul mod in care isi tin fotografiile imprimate sunt in albume foto, in cutii sau sertare si doar 38% le tin inramate la vedere

Sondajul a fost realizat cu un eșantion de 900 de respondenți cu vârste cuprinse între 18 și 64 de ani, dintre care 60% sunt femei și 40% sunt bărbați, în perioada octombrie – noiembrie.

Pe lângă evidenta mea curiozitate cu blaturile de masă. Fie că este vorba de semne si imagini care trebuie să reziste la intemperii (cum ar fi toate de prin parcurile naționale care sunt niște ……….), la uși de dulap sau de săli de conferință sau chiar și o expoziție fotografică pe aluminiu sau MDF. Toate acestea le gasiti pe www.alumniprints.ro iar daca va decideti, aveti de la mine un voucher de reducere 15% atunci cand folositi codul “Tudoroiu”

 

 

    Lasa un comentariu